Ce automobile preferă românii. Topul celor mai bine vândute mașini

Ce automobile preferă românii. Topul celor mai bine vândute mașini
Publicat: 21/10/2014, 13:36

Vânzările de autovehicule noi au crescut cu 26,8% în primele nouă luni, la 73.602 unități, în condițiile în care livrările de autoturisme au avansat cu 27%, la 48.326 unități, însă producția internă a scăzut cu 6,7%, la 287.413 autovehicule, potrivit datelor APIA.

Comparativ cu luna august, vânzările de autovehicule au crescut în septembrie cu 22,4%, la 9.128 de unități, iar producția a crescut de șase ori, la 35.294 de unități, se arată într-un comunicat al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Vânzările din România sunt susținute în continuare de achizițiile realizate de firme, acestea reprezentând 71% din volumulul total înregistrat în primele nouă luni.
„Și pe plan european se remarcă o evoluție pozitivă, principalele țări europene înregistrând creșteri ce consolidează un trend ascendent pentru 2014 (datele după 9 luni fiind: Franța +2,1%, Germania +2,9%, Italia +3,6%, Spania +17,2%, Marea Britanie +9,1%)”, potrivit asociației.

La autoturisme, topul pe mărci după nouă luni este condus de către Dacia, cu 20.213 unități vândute (32,9% din total), urmată de Volkswagen (6.369 unități/10,4%), Skoda (5.742 unități/9,4%), Ford (4.365 unități/7,1%), Renault (4.188 unități/6,8%) și Opel (2.786 unități/4,5%).

Dacia Logan este cel mai bine vândut model în luna septembrie și după primele nouă luni, fiind urmat de Dacia Duster, Volkswagen Golf, Skoda Octavia și Dacia Logan MCV.
Constructorul auto Dacia a produs 244.072 unități în primele nouă luni, echivalentul a 85% din total, diferența fiind acoperită de Ford (43.336 unități/15%) și Roman Brașov, cu 5 unități.

Volumele cele mai mari după nouă luni au fost înregistrate de modelul Dacia Duster (119.443 unități, din care 17.766 în luna septembrie), urmat de Dacia Logan (61.043 unități, din care 5.472 unități în septembrie), Ford B-Max (43.336 unități, din care 4.781 în septembrie), Dacia Sandero (32.951 unități) și Dacia Logan MCV (30.675 unități).

În luna septembrie au mers la export un număr de 34.181 unități, ceea ce face ca după nouă luni să fie înregistrat un export total de 266.352 unități, adică o scădere de 2,1% față de perioada similară din 2013.
Cel mai exportat model după nouă luni a fost Dacia Duster, cu 114.019 unități, urmat de Logan – 51.179 unități și Ford B-Max – 43.316 unități.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×